româna english francaise

Articole si alte scrieri despre icoana ortodoxa

Manuscris

Citatul zilei

„ ”

-


Sfinți Părinți apărători ai Sfintelor Icoane


Icoanele - Parintele John Whiteford

Sursa: http://www.biserica.org

Ce este o icoana?

O icoana este o imagine (de obicei bi-dimensionala) reprezentînd pe Hristos, sfinti, îngeri, evenimente biblice importante, pilde sau evenimente din istoria bisericii.

Sf. Grigore Dialogul (Papa al Romei la aprox. 590-604), vorbea despre icoane ca fiind Scriptura pentru analfabeti:

"Ceea ce scrisul prezinta cititorilor, imaginea prezinta celor neînvatati care o privesc, caci în ea si cei ignoranti vad ce ar trebui sa urmeze; în ea pot citi analfabetii"(Epistola catre Episcopul Serenus din Marsilia, NPNF 2, Vol. XII, p. 53).

Celor care sugereaza ca acest fapt nu mai este relevant în epoca noastra le aducem aminte de rata mare a analfabetismului pe care o avem în epoca noastra, într-un segment major al populatiei... copiii.

Icoanele ne ridica mintile de la cele pamîntesti la cele ceresti. Sf. Ioan Damaschinul a scris, "prin icoane vizibile sîntem condusi la contemplarea a ceea ce este divin si spiritual". Prin pastrarea memoriei celor pictati în icoane, sîntem inspirati sa-i imitam. Sf. Grigore de Nissa (aprox. 330-395) povestea cum nu putea trece pe langa o icoana cu Avraam care-l jertfea pe Isaac "fara sa verse lacrimi". într-un comentariu la aceste cuvinte, s-a spus la al Saptelea Sinod Ecumenic, "Daca unui asemenea Doctor imaginea i-a folosit si i-a produs lacrimi, cu atat mai mult ea va aduce cainta si-i va face bine celui simplu si needucat".

Se închina ortodocsii la icoane?

Crestinii se roaga în prezenta icoanelor (asa cum evreii se rugau în prezenta icoanelor Templului), dar nu la icoane.

Fac icoanele minuni?

Pentru a pune aceasta întrebare într-o perspectiva corecta, sa încercam mai întîi sa raspundem la cîteva întrebari: Facea chivotul legamantului minuni (vezi Iosua 3:15, 1 Samuel 4:6, 2 Samuel 11-12)? Vindeca sarpele de arama pe cei muscati de serpi (Numeri 21:9)? Au înviat oasele profetului Elisei pe un om (2 Imparati 13:21)? A vindecat umbra lui Petru pe bolnavi (Fapte 5:15)? Au vindecat hainele lui Pavel pe cei bolnavi si au scos draci (Fapte 19:12)?

Raspunsul la aceste întrebari este DA, într-un anumit fel. Totusi, ca sa fim mai corecti, Dumnezeu a fost Cel care a ales sa faca minuni prin aceste obiecte. în cazul chivotului si a sarpelui de arama, avem de-a face cu imagini prin care s-au facut minuni. Dumnezeu a facut minuni prin ramasitele profetului Elisei, prin umbra unui sfant si prin lucruri care au fost doar atinse de un sfant. De ce? Pentru ca Dumnezeu cinsteste pe cei ce Il cinstesc (1 Samuel 2:30), îsi gaseste placerea în a face minuni prin sfintii Lui, chiar si pe aceste cai indirecte. Faptul ca Dumnezeu poate sfinti lucruri materiale nu trebuie sa surprinda pe cei ce cunosc Scriptura. De exemplu, nu numai altarul templului era sfant, ci tot ce îl atingea (Exod 29:37). A respinge adevarul ca Dumnezeu lucreaza prin lucruri materiale înseamna a cadea în Gnosticism.

Prin urmare, da, într-un sens larg icoanele pot face minuni, deoarece El cinsteste pe cei ce-L cinstesc.

Care este diferenta dintre închinare si venerare?

Crestinii ortodocsi nu se închina la icoane în sensul în care cuvîntul închinare este folosit în limba moderna.

Crestinii ortodocsi venereaza icoanele, ceea ce înseamna ca le respecta pentru ca sînt obiecte sfinte si pentru ca respecta pe cei pe care îi reprezinta. Nu ne închinam icoanelor asa cum nu ne închinam steagului tarii. Respectul fata de steag reprezinta aceaasi atitudine ca si fata de icoane, un fel de venerare. Asa cum nu veneram lemnul sau vopseaua, ci persoana pictata în icoana, tot asa patriotii nu venereaza tesatura si culorile, ci tara reprezentata de steag.

Acesta a fost felul de gandire al celui de al Saptele Sinod Ecumenic, care a decretat în al sau Oros:

"Acesta fiind cazul, urmand calea împarateasca si învatatura de inspiratie divina a Sfintilor Parinti si a Traditiei Bisericii sobornicesti - caci noi stim ca este inspirata de Duhul Sfant, care se afla în ea - decidem în mod corect si dupa o lunga examinare, ca asemenea Crucii sfinte si datatoare de viata, la fel sfintele si pretioase icoane pictate în culori si impodobite cu pietre pretioase sau cu alta materie avand acelasi scop (epitedeios) sa fie puse în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe obiecte si haine sfinte, pe pereti si pe strazi, indiferent daca ele sînt icoane ale Domnului Dumnezeu si Mîntuitor Iisus Hristos, ale Preacuratei Fecioare, Sfînta Nascatoare de Dumnezeu, sau ale îngerilor sau Sfintilor. Caci ori de cîte ori vedem reprezentarea lor prin imagini, ori de cîte ori le privim, ne aducem aminte de prototipuri, îi iubim mai mult, sîntem îndemnati sa ne închinam sarutînd imaginea si sa ne marturisim veneratia (proskenesin), nu adevarate închinare (latreian) care, dupa credinta noastra este cuvenita numai naturii divine, dar în acelasi fel veneram imaginea Crucii celei scumpe si datatoare de viata, Sfînta Evanghelie si alte obiecte sfinte pe care le cinstim cu tamaie si lumanari, dupa obiceiurile înaintasilor nostri. Caci cinstea data imaginii se adreseaza prototipului, iar persoana care venereaza o icoana venereaza pe cel reprezentat de ea. într-adevar, aceasta este învatatura Sfintilor nostrii Parinti, si Traditia Sfintei Biserici sobornicesti care a dus Evanghelia de la un capat la celalalt al pamîntului."

Evreii întelegeau diferenta dintre venerare si închinare (adorare). Un evreu pios isi saruta salul de rugaciune înainte sa si-l puna si saruta Tora înainte sa o citeasca în sinagoga. Cu siguranta Iisus a facut la fel, înainte sa citeasca Scriptura în sinagoga.Primii crestini au înteles si ei aceasta distinctie. în Martirajulul lui Polycarp (care a fost un ucenic al Sfantului Apostol Ioan, si al carui martiraj a fost descris de credinciosii bisericii lui, care au fost martori), ni se spune cum unii au cautat sa-l influenteze pe magistratul roman sa nu le dea voie sa ia trupul Sfantului Martir

"ca nu cumva, s-a spus, ei sa renunte la cel rastignit si sa înceapa sa se închine la acesta. Aceasta s-a facut la îndemnul iudeilor, care au urmarit si cînd era sa-l luam din foc, ei nestiind ca era imposibil pentru noi sa renuntam la Hristosul care a suferit pentru mîntuirea întregii lumi - desi fara pacat - sau sa ne închinam altuia. Caci Lui, care este Fiul lui Dumnezeu, ne închinam, dar pe martiri îi cinstim doar ca pe ucenici si imitatori ai Domnului care merita aceasta pentru neegalata lor dragoste fata de împaratul si învatatorul lor... Atunci sutasul, vazand impotrivirea iscata de iudei, l-a pus în mijloc si l-a ars dupa obiceiul lor. Dupa aceea noi i-am luat oasele, care erau mai de pret decat pietrele pretioase si mai scumpe decat aurul curat, si le-am asezat într-un loc potrivit; unde Domnul ne va îngadui sa ne adunam dupa cum putem, cu bucurie, si sa sarbatorim martirajul lui aducandu-ne aminte de cei care s-au luptat deja si pregatindu-i pe cei care vor avea de luptat" (Martirajul lui Polycap 17:2- 3; 18:1-3).

Nu interzice Porunca a Doua icoanele? Se pune întrebarea ce înseamna "chipul cioplit"în Porunca a doua? O întelegere literala ar însemna ca toate imaginile din Templu calcau aceasta porunca. Cea mai buna metoda sa aflam ce însemnau cuvintele evreiesti folosite aici este sa aflam ce însemnau ele pentru evrei. Cînd acestia au tradus-o în greaca, au folosit cuvantul "eidoloi", adica "idoli". Cuvantul evreiesc pesel nu este niciodata folosit cu privire la imaginile din Templu. Este deci clar ca pasajul se refera la imagini pagîne, si nu la imagini în general. Sa privim cu atentie pasajul din Scriptura:

"Sa nu-ti faci chip cioplit (adica idol), nici o înfatisare a lucrurilor care sînt în ceruri, sau jos pe pamînt sau în apele mai pe jos decat pamîntul. Sa nu te închini înaintea lor si sa nu le slujesti (închini)." (Exod 20:4-5a).

Daca interpretam aceste cuvinte ca referindu-se la orice fel de imagini, în mod clar heruvimii din Templu calcau aceasta porunca. Daca însa le interpretam ca referindu-se doar la idoli, orice contradictie dispare. Mai mult decît atît, daca textul se refera la toate imaginile, atunci chiar si carnetul meu de conducere este un idol si o încalcare a acestei porunci. Una din doua: ori fiecare protestant care are carnet de conducere este un idolatru, ori icoanele nu sînt idoli. Lasînd de o parte pentru moment semnificatia cuvintelor "chip cioplit", sa vedem ce ne spune de fapt textul. Sa nu faci x, sa nu te închini la x, sa nu slujesti la x. Daca x = imagine, atunci însusi Templul calca porunca. Daca x = idol, atunci nici Templul, nici icoanele ortodoxe nu calca porunca. Nu interzice Deuteronom 4:14-19 orice înfatisari ale lui Dumnezeu? Cum putem deci admite icoane ale lui Hristos? Acest pasaj îi învata pe evrei sa nu-si faca o înfatisare falsa a lui Dumezeu, pentru ca nu L-au vazut; dar noi, crestinii credem ca Dumnezeu S-a întrupat prin persoana lui Iisus Hristos, deci putem înfatisa "ce am privit"(1 Ioan 1:1). Dupa cum a spus Sf. Ioan Damaschinul:

"în vechime, Dumnezeul neîntrupat si nemasurat nu a fost niciodata înfatisat. Dar acum ca Dumnezeu a fost vazut în trup si a vorbit cu oamenii, acestia pot face o înfatisare a lui Dumnezeu asa cum L-am vazut. Nu ma închin materiei, ci Dumnezeului materiei, care a devenit materie pentru mine si S-a coborît sa locuiasca în materie, care mi-a pregatit mîntuirea prin intermediul materiei. Nu voi înceta sa cinstesc aceasta materie care mi-a daruit mîntuirea. O cinstesc, dar nu ca Dumnezeu."

Avînd în vedere împotrivirea iudeilor fata de imagini, cum au putut primii crestini sa accepte icoane? Icoane pot fi gasite nu numai în catacombele crestine, ci si în cele evreiesti din aceleasi perioade. Putem vedea, de exemplu, icoanele evreiesti bine pastrate de la Dura-Europos, un oras distrus de persieni în mijlocul secolului al treilea (ceea ce ne da o idee cît de recente ar fi putut fi). Uneori, în mod gresit, conceptiile lui Iosefus cu privire la icoane sînt considerate ca fiind cele prevalente la evrei în acea perioada. Unul din textele mult citate este acela care se refera la rascoala care a avut loc atunci cînd romanii au pus un vultur imperial pe poarta Templului. Acest episod nu este atît de simplu cum ar crede unii. Acei evrei erau zeloti. Iosephus, care povesteste aceste evenimente, a fost el însusi unul dintre ei, dar a trecut mai tîrziu de partea romanilor. El ne spune cum romanii au plasat acest vultur la intrarea în templu, iar poporul l- a dat jos, privindu-l ca pe un sacrilegiu. întrebarea este însa ce i-a înfuriat pe evrei, imaginea în sine, ori faptul ca romanii o plasasera pe poarta Templului. Conceptile lui Iosephus erau atît de extreme încît el considera ca pîna si înfatisarile de animale de pe Marea de Arama din Templul lui Solomon ar fi fost pacatoase (Antichitati VIII,7,5). Atitudinea generala a iudeilor fata de arta religioasa nu era de fapt atît de iconoclasta. în Talmudul palestinian gasim scris (în Abodah Zarah 48d) "în zilele lui Rabbi Jochanan oamenii au început sa picteze imagini pe ziduri, iar el nu i-a oprit"si "în zilele lui Rabbi Abbun oamenii au început sa creeze imagini în mozaicuri, iar el nu i-a oprit". Targumul Pseudo-Ionatan repeta porunca împotriva idolilor, dar adauga, "o coloana cioplita cu imagini si înfatisari poti sa-ti faci, dar sa nu te închini la ele". Cele mai vechi scrieri evreiesti pe care le avem contin ilustratii. Printre acestea sînt imagini cu scene biblice, asemanatoare cu cele gasite la sinagoga din Dura Europos (si cu cele din biserica aflata alaturi de aceasta sinagoga) care a fost îngropata în secolul al treilea, cînd persienii au distrus orasul (vezi "Escavatiile de la Dura-Europos conduse de Universitatea Yale si de Academia Franceza de Inscriptii si Litere", Raportul Final VII, Partea I-a, Sinagoga, de Karl H. Kraeling). Este demn de remarcat ca cele mai timpurii icoane din catacombe erau în majoritate scene din Vechiul Testament si icoane ale lui Hristos. Predominanta scenelor din Vechiul Testament arata ca aceasta nu era o practica pagîna introdusa de anumiti convertiti, ci una evreiasca, adoptata de crestini. Daca icoanele sînt atît de importante, cum de nu le gasim în Scriptura? De fapt le gasim în Scriptura - si înca în multe locuri! Observati cît de frecvente erau ele în Cort si apoi în Templu. Existau imagini de heruvimi:

  • Pe chivot - Ex. 25:18
  • Pe perdelele din Cort - Ex. 26:1
  • Pe perdeaua din Sfînta Sfintelor - Ex. 26:31
  • Doi heruvimi în Locul Sfînt - 1 Imparati 6:23
  • Pe pereti - 1 Imparati 6:29
  • Pe usi - 1 Imparati 6:32

Pe alte lucraturi din Templu - 1 Imparati 7:29,36 Existau deci icoane încotro îti întorceai ochii. Chiar daca admintem ca icoanele sînt un fel de Scriptura, unde era scris evreilor sa le venereze? Scriptura poruncea evreilor sa se închine înaintea chivotului, care avea pe el imaginea a doi heruvimi. în Psalmul 99:5, se porunceste „înaltati pe Domnul, Dumnezeul nostru, si închinati-va înaintea asternutului picioarelor Lui, caci este Sfînt!”. Sa observam ca aici cuvîntul „închinare” este acelasi cu cel folosit în Exodul 20:5, unde ni se porunceste sa nu ne închinam la idoli. Ce este "asternutul picioarelor Lui"? în 1 Cronici 28:8, David foloseste aceasta expresie referindu-se la Chivotul Legamîntului. Psalmul 99 (98 în Septuaginta) începe cu imaginea Domnului care „sade pe heruvimi”(99:1) si sfîrseste cu îndemnul de a ne închina pe muntele Lui cel Sfînt - ceea ce întareste faptul ca în acest context se refera la Chivotul Legamîntului. Aceasta fraza reapare în Psalmul 132:7, unde este precedata de expresia „haide la locuinta Lui” si este urmata de chemarea ”Scoala-Te, Doamne, vino la locul tau de odihna, Tu si Chivotul maretiei Tale!"Este interesant ca aceasta expresie este folosita în slujba din biserica referitor la Cruce, si legatura nu este întîmplatoare - pentru ca pe Chivot, între heruvimi se afla capacul ispasirii, peste care era stropit sîngele jertfelor pentru pacatele poporului (Exod 25:22, Levitic 16:15). Nu a fost Sarpele de Arama distrus tocmai pentru ca poporul îl venera? Daca te uiti atent la pasajul acesta (2 împarati 18:4), observi ca Sarpele de Arama nu a fost distrus pentru ca poporul îl respecta, ci pentru ca îl transformasera într-un dumnezeu-sarpe numit Nehustan. Nu au existat oare iconoclasti în biserica, chiar înaintea protestantilor? Atunci cînd discutam despre icoane este important sa avem în vedere ca doua chestiuni separate sînt adesea confundate: 1. Ne este permis sa facem sau sa posedam icoane? 2. Ne este permis sa le veneram? Din Vechiul Testament este clar ca raspunsul la amîndoua este DA. Protestantii se opun venerarii icoanelor, dar de obicei nu se opun oricaror imagini, altfel nu ar avea carti ilustrate, televizoare sau tablouri. în afara de grupul Amish, cu greu poti gasi un alt grup protestant care sa se opuna în mod consecvent tuturor imaginilor. Protestantii se opun de obicei venerarii imaginilor, dar este interesant ca, daca ar fi consecventi, argumentele si dovezile aduse de ei se potrivesc oricaror imagini. Iconoclastii, adesea citati de protestanti, aveau de fapt o ideologie opusa acestora. Pe de o parte, iconoclastii au anatemizat pe toti cei care „îndraznesc sa înfatiseze cu materiale si culori” pe Hristos sau pe Sfinti. Protestantii cad în aceasta categorie. Pe de alta parte, ei au mai anatemizat si pe cei care ”nu marturisesc pe pururea fecioara Maria ca adevarata Nascatoare de Dumnezeu, mai presus de orice creatura vazuta sau nevazuta, si nu cauta, printr-o credinta sincera, cererile ei adresate lui Dumnezeu pe care L-a purtat”. Ei au anatemizat si pe „oricine care neaga folosul pomenirii Sfintilor” (NPNF2, Vol. 14, p. 545f). De fapt, protestantii s-ar afla mult mai mult sub anatema iconoclastilor decît ortodocsii. Protestantii aproba faptul ca iconoclastii se opuneau venerarii icoanelor, dar venerarea în sine nu era o problema pentru iconoclasti. Ei se împotriveau venerarii icoanelor pentru ca se împotriveau icoanelor. Ei nu se opuneau venerarii altor obiecte sfinte î de fapt venerau Crucea fara nici un fel de rezerve (Jaroslav Pelikan, Spiritul crestinismului rasaritean (600, 1700), Chicago: University of Chicago Press, 1974, p.110). Protestantii mai citeaza anumiti parinti ai bisericii ca sa-si sustina pozitia. Cele mai multe dintre aceste citate nu fac decît sa respinga idolatria, si nu au nimic de-a face cu icoanele. în putinele cazuri în care sensul ar parea sa fie acesta (unele scrieri continînd adaugiri facute chiar de iconoclasti), o interpretare consecventa ar cere respingerea oricaror imagini (nu numai a icoanelor din biserica). Nici unul dintre aceste texte nu atinge subiectul venerarii. Canonul Sinodului din Elvira este adesea citat în sprijinul pozitiei iconoclaste. în canonul 36, se declara, "Se stabileste ca în biserici sa nu fie picturi, pentru ca ceea ce este adorat nu poate fi pictat pe pereti". Chiar si protestantii admit ca întelesul acestui canon nu este atît de clar cît s-ar parea. Nu se stie care a fost cauza acestui canon, nici ce încerca el sa previna, fapt recunoscut chiar si de protestanti:

"(canonului 36 al sinodului din Elvira) nu i se poate da prea mare importanta, rostul lui nefiind cunoscut"(Edward James Martin, O istorie a controversei iconoclaste, London: Society for the Promotion of Christian Knowledge, 1930, p.19)

Prin cuvintele folosite, acest canon nu poate fi interpretat ca o condamnare generala a imaginilor. Nu este clar ce se interzicea si, mai ales, de ce. Diferitele interpretari variaza de la o interdictie a imaginilor în biserica, pîna la încercarea de a feri icoanele de pagîni (posibil, dat fiind ca acest sinod s-a întrunit în timpul persecutiilor). în oricare caz, se stie ca icoanele au fost folosite în bisericile spaniole atît înainte, cît si dupa acest sinod, fara nici un fel de controverse cunoscute. în orice caz, sinodul a fost unul local, niciodata proclamat la nivel ecumenic.