Articole si alte scrieri despre icoana ortodoxa | |
Citatul zilei„ Iar cativa dintre slujitorii Sfantului Altar din ziua de azi defaima aceste Sfinte Canoane, numindu-le bariere ruginite. Canoanele sunt insuflate de Duhul Sfant prin Sfintii Apostoli si prin Sfintii Parinti ai celor sapte Sfinte Soboare ecumenice si ei zic: "Canoanele, de multa vechime pe care o au, au ruginit." Nu zic ca ei de multa grasime si nefrica de Dumnezeu li s-a intunecat mintea si au naparlit, cazandu-le si parul si barba si mustata, facandu-se ca femeile. Cum e chipul Domnului si al Sfintilor si cum e chipul lor? De aceea, Sfintele Canoane ale Sfintilor ei le calca in picioare, dar predica sus si tare ca sunt ortodocsi.” Sfantul Ioan Iacob de la Neamt - | |
Sinodiconul ortodoxiei | |
|
Datori sîntem lui Dumnezeu ca o dată pe an să-I aducem mulţumire în acea zi cînd am redobîndit Biserica lui Dumnezeu, s-au dovedit dogmele adevăratei credinţe şi s-au aruncat hulele răutăţii. Urmînd ziselor prooroceşti, învăţăturilor apostolice, şi întemeindu-ne pe cele din Evanghelii, ne adunăm în această zi de prăznuire. Căci Isaia spune că ostroavele[2] vor fi înnoite către Dumnezeu, înţelegînd [prin ostroave] bisericile neamurilor, prin biserici nu măreţele lăcaşuri bisericeşti, ci plinătatea celor ce cu credinţă şi evlavie se roagă în ele cu laude şi cîntări. Apostolul îndeamnă la acelaşi lucru, cînd ne porunceşte ca aşa şi noi întru înnoirea vieţii să umblăm, [3] şi - spunînd că oricare s-a făcut întru Hristos, făptură nouă este[4] - să ne înnoim. Apoi sînt cuvintele Domnului, care trebuiesc luate profetic: Şi se făceau atunci înnoirile în Ierusalim, şi era iarnă, a spus El. [5] [Prin iarnă se înţelege] fie cea duhovnicească [iarna] potrivit căreia neamul jidovesc ridică vîrtejuri de sete de sînge şi turbare împotriva Mîntuitorului nostru, fie ceea ce tulbură simţurile trupeşti cînd se schimbă vremea şi se face ger. Căci era o iarnă cu noi - una îndelungată şi grea, şi nu numai un anotimp trecător - ci una de mare răutate, răspîndind sălbăticie, dar acum a înmugurit nouă întîiul anotimp, primăvara darurilor lui Dumnezeu, în care ne-am adunat împreună să aducem jertfă de laudă lui Dumnezeu, roada faptelor bune; sau, cum spune mai bine psalmul: vară şi primăvară Tu ai zidit pre ele. Adu-ţi aminte de aceasta. [6] Pentru vrăjmaşii care îl ocărăsc pe Domnul şi în cele din urmă defăimează Sfînta Lui slăvire în sfintele icoane, înălţîndu-se cu semeţie în hulele lor: Domnul minunilor îi va zdrobi, şi va prăvăli la pămînt îndrăzneala lor. El nu trece cu vederea glasul celor ce-I strigă: Adu-Ţi aminte, Doamne de ocara robilor Tăi, care am sprijinit în sînul meu, a multe limbi. Care ocărîră pizmaşii Tăi, Doamne, cu care au ocărît schimbarea unsului Tău. [7] Căci „unsul” înseamnă cei ce au fost mîntuiţi prin moartea Sa şi au crezut în El, prin propovăduirea cuvîntului şi prin închipuirea în icoane. Pentru că în acest fel marea lucrare a iconomiei Sale, împlinită prin Cruce şi patimile îndurate şi minunile pe care le-a lucrat atît înainte cît şi după Cruce, este făcută cunoscută celor ce s-au mîntuit. Iar pilda patimilor Sale trece la Apostoli şi apoi la mucenici, şi coboară prin ei, la mărturisitori şi asceţi. Aceasta este ocara, cu care pizmaşii Domnului au ocărît, cu care au ocărît schimbarea unsului Său, [8] pe care o are în vedere Dumnezeul nostru. Inima Sa este plină de mîngîiere, şi El este înduplecat de rugăciunile Maicii Sale, şi ale Apostolilor şi tuturor sfinţilor. Căci şi ei împărtăşesc ocările ce I S-au adus, şi cu El împreună s-au batjocorit şi în icoane, aşa încît în felul în care au împărtăşit cu El pătimirile cărnii, în acelaşi fel au împărtăşit cu El şi necinstirea icoanelor. Dumnezeu a lămurit în cele din urmă voia Sa de acum şi a făcut încă o dată ceea ce a îndeplinit mai înainte. Căci mai înainte, după ce au trecut mulţi ani cînd sfintele icoane au suferit defăimare şi ruşine, El Şi-a recăpătat închinarea. Acum, pentru a doua oară, după o scurtă vreme de treizeci de ani de răutate, El a redat sufletelor noastre nevrednice slobozirea din defăimare, mîntuirea celor ce pătimesc, a reînnoit mărturisirea evlaviei, a întărit cinstirea icoanelor, şi praznicul ce aduce toate aceste daruri mîntuitoare. Căci în icoane noi contemplăm patimile învăţătorului pentru mîntuirea noastră, Crucea, mormîntul, porţile şi încuietorile iadului, luptele mucenicilor, cununile lor, mîntuirea însăşi, pe care Judecătorul luptei şi Dătătorul de premii şi de cununi a dat-o în mijlocul pămîntului. Astăzi prăznuim această sfîntă zi, şi bucurîndu-ne împreună în psalmi şi cîntări aducem rugăciuni şi ectenii. Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu Cel Ce faci minuni! [9] Căci Tu îi ruşinezi pe cei ce nu Te slăvesc, şi pe cei ce îndrăznesc cu semeţie să lupte împotriva icoanei Tale îi faci fricoşi şi îi pui pe goană. Dar aici este mulţumirea către Dumnezeu şi izbînda strălucită asupra vrăjmaşilor credinţei; şi încă o hotărîre puternică şi amănunţită limpezeşte aceste neînţelegeri şi lupte [ce au avut loc] împotriva iconoclaştilor. Acum cînd ne sălăşluim în Ierusalimul cel de sus, în locul de odihnă de după trecerea prin pustie, urmîndu-i lui Moise, şi mai mult, supunîndu-ne dumnezeieştii porunci, aşezăm un stîlp din pietre tari, gata să fie scris, este drept şi cuviincios ca să înscriem în inimile fraţilor binecuvîntările ce se cuvin celor ce au păzit Legea şi blestemele pe care şi le-au atras asupra lor nelegiuiţii. De aceea într-un glas zicem: 1. Celor ce mărturisesc întruparea Cuvîntului prin cuvinte, cu gura, în inimă şi minte, în scris şi în icoane: Veşnica lor pomenire! 2. Acelora ce cunosc deosebirea după firi ale unuia şi aceluiaşi ipostas al lui Hristos şi îi recunosc însuşiri atît create cît şi necreate, văzute şi nevăzute, ca pătimitor şi nepătimitor, mărginit şi nemărginit; cei ce atribuie naturii dumnezeieşti cele necreate, iar naturii omeneşti celelalte însuşiri, printre care şi mărginirea, şi proclamă aceasta atît în vorbă cît şi în icoane: Veşnica lor pomenire! 3. Acelora care crezînd şi mărturisind, propovăduiesc cuvintele Evangheliei în scrieri, în fapte şi în forme, şi adună acestea într-o singură datorie ce cuprinde atît propovăduirea prin cuvinte, şi întărire sigură a adevărului prin icoane: Veşnica lor pomenire! 4. Acelora care îşi sfinţesc buzele prin cuvînt, şi celor ce se sfinţesc prin auzirea acestor cuvinte, cunoscînd şi propovăduind, ca şi ochii celor ce se sfinţesc prin sfintele icoane, conducînd astfel mintea către cunoaşterea de Dumnezeu, ca şi prin bisericile sfinţite, sfintele vase şi alte sfinte comori: Veşnica lor pomenire! 5. Acelora ce cunosc faptul că toiagul şi tablele, chivotul şi candela, năstrapa şi altarul înfăţişau şi prefigurau pe Prea Sfînta Fecioara Maria, Maica Domnului; şi de asemenea că aceste lucruri o prefigurau, iar ea nu s-a prefăcut în ele, căci era fecioară şi după naştere a rămas fecioară, şi prin urmare Fecioara trebuie să fie înfăţişată în icoane şi nu preînchipuită în chipuri (tipuri): Veşnica lor pomenire! 6. Acelora ce cunosc, primesc şi cred în vedeniile prooroceşti, cărora însuşi Dumnezeu le-a dat formă şi chip, pe care corul proorocilor le aduc şi le tîlcuiesc; şi care, întăriţi de predania scrisă şi nescrisă a Apostolilor, următori Părinţilor, înfăţişează cele sfinte în icoane şi le cinstesc: Veşnica lor pomenire! 7. Acelora ce-l înţeleg pe Moise, şi spun, fiţi cu luare-aminte la voi înşivă că ce n-aţi văzut toată asemănarea în ziua în care au grăit Domnul către voi în muntele Horeb, din mijlocul focului, [10] şi cunosc răspunsul potrivit, şi anume că atunci cînd vedem ceva, vedem cu adevărat, aşa cum ne-a învăţat fiul tunetului, ce era dintru început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit, şi mîinile noastre au pipăit de Cuvîntul vieţii, [11] şi pe acestea le mărturisim; şi iarăşi, ca şi ceilalţi ucenici ai Cuvîntului, am mîncat şi am băut împreună cu El, nu numai înaintea patimilor Sale, ci şi după patimi şi după ce a înviat din morţi[12];celor ce se pricep să deosebească poruncile Legii de învăţătura harului şi văd că El este nevăzut în cea dintîi, dar văzut şi pipăit în cea de-a doua, şi prin urmare că ceea ce a fost văzut şi pipăit trebuie să fie zugrăvit în icoane şi slăvit: Veşnica lor pomenire! Veşnica lor pomenire! Aşa cum au văzut proorocii, cum au propovăduit Apostolii, cum a primit Biserica, cum au dogmatisit învăţătorii, cum înţelege împreună cu ei lumea locuită [oikumene], cum luminează harul, cum lămureşte adevărul, cum a fost erezia izgonită, cum ne întăreşte înţelepciunea să proclamăm, cum a adeverit Hristos, tot aşa gîndim şi noi, vorbim, propovăduim, îl slăvim pe Hristos ca pe adevăratul Dumnezeu, şi pe sfinţii Săi, în cuvinte, în scrieri, în gînduri, în jertfe, în biserici, în icoane, slujind şi preaînălţîndu-L pe Unul Dumnezeu şi Domn, şi cinstindu-i pe sfinţi din pricina Domnului lor ca pe cei ce sînt aproape de El şi îi slujesc, şi le dăm cinstirea cuvenită. Aceasta este credinţa Apostolilor; este credinţa Părinţilor; este credinţa ortodocşilor; această credinţă ţine lumea locuită. Pe aceşti propovăduitori ai adevăratei credinţe, îi lăudăm ca pe nişte fraţi şi ca pe cei ce dorim să îi avem ca pe părinţii noştri, spre slava şi cinstea adevăratei credinţe pentru care au luptat ei, şi grăim: Gherman, Tarasie, Nichifor şi Metodie, adevăraţii arhierei ai lui Dumnezeu, care au propovăduit ortodoxia şi au luptat pentru ea: Veşnica lor pomenire! Ignatie, Fotie, Ştefan, Antonie şi Nicolae, prea sfinţiţii patriarhi ortodocşi: Veşnica lor pomenire! La orice s-a scris sau s-a vorbit împotriva sfinţilor patriarhi Gherman, Tarasie, Nichifor şi Metodie, Ignatie, Fotie, Nichifor, Antonie şi Nicolae: Anatema! Fiecărei inovaţii şi acţiuni potrivnice Predaniei Bisericii, şi învăţăturii lăsate de către sfinţii şi cinstiţii Părinţi, sau orice noutăţi aduse după aceasta: Anatema! Eftimie, Teofil şi Emilian, cinstiţii mărturisitori şi arhiepiscopi: Veşnica lor pomenire! Teofilact, Petru, Mihail şi Iosif, fericiţii mitropoliţi: Veşnica lor pomenire! Ioan, Nicolae şi Gheorghe, de trei ori binecuvîntaţii mărturisitori şi arhiepiscopi, şi tuturor episcopilor care au propovăduit ca ei: Veşnica lor pomenire! Teodor, prea sfinţitul stareţ al studiţilor: Veşnica lui pomenire! Isaac făcătorul de minuni, şi proocescul Ioanichie: Veşnica lor pomenire! Ilarion prea sfinţitul arhimandrit, şi stareţul mînăstirii Dalmata: Veşnica lui pomenire! Simion, prea sfinţitul stîlpnic: Veşnica lui pomenire! Aceste binecuvîntări au ajuns pînă la noi, ca de la părinţi la fiii ce sînt rîvnitori pentru credinţa lor, iar blestemele îi covîrşesc pe ucigaşii de părinţi, care dispreţuiesc poruncile Stăpînului. De aceea, noi, în comuniunea evlaviei, le aruncăm obşteşte blestemul pe care şi l-au atras asupra lor. Acelora ce primesc cu mintea lor iconomia întrupată a Dumnezeu Cuvîntului, dar nu îngăduie ca aceasta să lucreze prin icoane, şi astfel par a primi în vorbe mîntuirea noastră, dar în adevăr o leapădă: Anatema! Acelora ce se joacă necuviincios cu cuvîntul „nemărginit” şi prin urmare refuză să-L picteze pe în icoane pe Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, Care S-a făcut părtaş sîngelui şi trupului nostru, [13] şi prin aceasta s-au arătat a fi nişte aiuriţi: Anatema! Celor ce recunosc, chiar şi nevrînd, vedeniile prooroceşti, dar primesc facerea icoanelor a ceea ce au văzut - O minune! - chiar mai înainte de întruparea Cuvîntului, dar spun prosteşte că însăşi firea cea neînţeleasă şi nevăzută a fost văzută de cei ce au contemplat-o, sau hotărăsc că acestea se pot înfăţişa ca chipuri, figuri şi forme ale adevărului celor ce le văd, dar nu ar primi faptul că om S-a făcut Cuvîntul, şi că patimile Sale pentru mîntuirea noastră pot fi zugrăvite în icoane: Anatema! Acelora care îl aud şi-L înţeleg pe Domnul ce zice, Că de aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie, [14] şi celelalte, şi pe Moise zicînd, Prooroc dintru fraţii tăi ca mine va ridica ţie Domnul Dumnezeul tău, [15] şi apoi spun că Proorocul este primit, dar că ei nu vor zugrăvi prin icoane harul Proorocului şi mîntuirea pe care Acesta a adus-o pentru întreaga lume, chiar dacă El a fost văzut şi a trăit printre bărbaţi şi femei, şi a tămăduit suferinţe şi boli cu lucrări puternice de vindecare, şi a fost răstignit, şi îngropat, şi S-a sculat din morţi, şi a făcut şi a suferit toate acestea pentru mîntuirea noastră; acelora care nu primesc că aceste lucrări mîntuitoare, împlinite pentru întreaga lume pot fi zărite în icoane, şi nici slăvite şi cinstite în ele: Anatema! Celor ce stăruie în erezia iconoclastă, ce e de fapt apostazie hristoclastă, şi nici nu voiesc să fie duşi la mîntuire prin legea lui Moise, nici nu aleg să trăiască evlavios după învăţătura apostolică, şi nici nu sînt convinşi să lepede greşala lor prin pildele şi sfaturile Părinţilor, nici sînt mişcaţi de armonia fiecărei părţi a Bisericii lui Dumnezeu ecumenice, ci o dată pentru totdeauna s-au supus sorţii jidovilor şi păgînilor [lit.: grecilor]; căci de îndată au hulit împotriva Arhetipului, şi nu s-au dat în lături să facă chipul Arhetipului identic cu însuşi Arhetipul. Acestora, deci, care au căzut nesăbuit în această greşală şi şi-au astupat urechile la orice cuvînt dumnezeiesc şi învăţătură duhovnicească, şi sînt deja putreziciune şi s-au tăiat pe ei înşişi de la trupul Bisericii: Anatema! Anastasie, Constantin şi Nichita, cei ce au pornit ereziile isauriene, oameni păcătoşi şi călăuze spre prăpastie: Anatema! Teodot, Antonie şi Ioan, ce-şi dau răutăţile unul altuia, şi [se arată a fi] urmaşi mincinoşi ai necredinţei: Anatema! Pavel care s-a întors la Saul şi Teodor numit Gastes şi Ştefan Molutes, ca şi Teodor Criteanul, şi Louloudie leul, şi oricine este asemenea lor în necredinţă, în orice stare a clerului sau altă cinste sau stare s-ar afla; tuturor acestora ce stăruie în necredinţa lor: Anatema! Tuturor ereticilor: Anatema! Acelora ce folosesc spusele dumnezeieştii Scripturi ce sînt împotriva idolilor la cinstitele icoane ale lui Hristos Dumnezeul nostru şi sfinţilor Săi: Anatema! Acelora ce împărtăşesc părerea celor ce batjocoresc şi necinstesc sfintele icoane: Anatema! Acelora ce spun că creştinii fac din icoane zei: Anatema! Acelora ce spun că altul decît Hristos Dumnezeul nostru ne-a izbăvit de rătăcirea idolească: Anatema! Acelora ce îndrăznesc să spună că Biserica Catolică (sobornicească) a primit idoli, şi astfel întinează toată taina şi batjocoresc credinţa creştinilor: Anatema! ÎNTRU MULŢI ANI ÎMPĂRAŢILOR! Dumnezeu să apere puterea lor. Dumnezeu să dea pace împărăţiei lor. împărate ceresc, apără-i pe cei pămînteşti! Mihail, împăratul nostru ortodox, şi Teodora, sfînta sa maică: Veşnica lor pomenire! Vasile şi Constantin, Leon şi Alexandru, Cristofer şi Romano, Nichifor, şi Ioan, Vasile şi Constantin, Romano, Mihail, Constantin, Mihail şi Isaachie, care toţi au preschimbat împărăţia pămîntească pe cea cerească: Veşnica lor pomenire! Evdochia şi Teofano, Teodora şi Elena, Teofano şi Teodora, Zoe şi Teodora, împărătesele prea ortodoxe: Veşnica lor pomenire! Gherman, Tarasie, Nichifor, şi Metodie, înnoiţii şi fericiţii patriarhi: Veşnica lor pomenire! Ignatie, Fotie, Ştefan şi Antonie/ Nicolae şi Eftimie/ Ştefan, Trifon, Teofilact şi Antonie/ Polieuct, Nicolae, Sisinie, Serghie, Eustaţie/ patriarhii ortodocşi: Veşnica lor pomenire! Sfînta Treime i-a preaslăvit. Prin disputele, luptele şi învăţăturile lor pentru adevărata credinţă pînă la moarte, cerem lui Dumnezeu ca să ne călăuzească şi să ne întărească şi să ne rugăm ca să fim arătaţi ca următori a vieţii lor insuflate [de Dumnezeu] pînă la sfîrşit, cu mila şi cu îndurările Marelui Arhiereu Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu; cu rugăciunile Preamăritei noastre Doamne, Maica Domnului şi Pururea Fecioara Maria, dumnezeieştilor îngeri şi ale tuturor sfinţilor. Amin. SINODICONUL ORTODOXIEI Textul Sinodiconului Ortodoxiei a fost mult alterat de-a lungul secolelor, mai ales din cauza adăugării de material şi nume după restaurarea icoanelor din 843. Aceasta este situaţia textului ce este tipărit în mod curent în Triodul actual. Unii dintre ortodocşii contemporani mai zeloşi au inclus chiar condamnări ale unor lucruri cum ar fi „pan-erezia ecumenismului”. Este probabil imposibil să reconstruim exact textul original. Totuşi British Library posedă un manuscris, (BL. Additional 28816) scris în 1110 sau 1111 de monahul Andrei de la mînăstirea Oleni din Morea, care ne poate da o idee a scopului şi conţinutului originalului. în opinia lui Jean Gouillard, editorul ediţiei critice a Sinodiconului, „manuscrisul londonez este cu siguranţă unul din cei mai buni martori ai formei originale şi pur constantinopolitane ale Sinodiconului”. Manuscrisul îi era necunoscut atunci cînd a alcătuit ediţia sa şi a fost în consecinţă ignorat la modul general. Acest text al Sinodiconului este scris la sfîrşitul unui manuscris al Faptelor Apostolilor, Epistolelor şi Apocalipsei, cu titlul oarecum derutant „Definiţia [Horos] celui de-al 7-lea Sf. Sinod”. Textul Sinodiconului este scris frumos cu roşu şi negru şi ne-a parvenit însoţit de notaţia ecfonetică. Textul a fost intenţionat pentru a fi cîntat cu solemnitate, aşa cum se citesc Apostolul sau Evanghelia, şi nu pur şi simplu citit. O serie de nume, mai ales cele ale lui Simeon Stîlpnicul şi Teodor Studitul, au o importanţă deosebită. Cuvintele „Dumnezeu să dea pace împărăţiei lor. împărate ceresc, apără-i pe cei pămînteşti!” sînt după cît se pare, specifice acestui manuscris. Cele 7 paragrafe numerotate sînt nurnerotate astfel pe marginea manuscrisului. Traducerea întregului text (în engleză) este făcută de profesorul Andrew Louth, şi este folosită aici cu amabila sa permisiune, editată ca să corespundă cu aceea a BL. Adiţionalul 28816 de Arhimandritul Efrem, şi cu adăugirea în subsol a referinţelor scripturistice. Manuscrisul însuşi nu marchează în vreun fel special pasajele scripturistice. Cuvintele dintre parantezele drepte sînt adăugate de traducător (-ul englez) pentru a clarifica mai mult. Traducerea de mai jos a fost aranjată astfel ca să reprezinte, pe cît posibil, înfăţişarea manuscrisului, cu paragrafele şi rubricile sale. în manuscris apar litere mari de marcare. (Trad. romînă: Pr. Dan Bădulescu)
| |
†
†
†
† 
† 
† 
| 
