româna english francaise

« înapoi la pagina artistului

       Fiind obiect sacru, icoana este realizata dupa canoane vechi de secole ce restrîng variatia tematica a reprezentarii momentelor importante ale istoriei religioase. Exista manuale ce cuprind reguli privitoare la mestesugul picturii bisericesti(erminiile). Cel care vrea sa fie pictor bisericesc trebuie sa aiba talent, credinta si, nu in ultimul rînd, sa fie multa vreme ucenicul unui mester iconar.


       Daniela Jurescu face icoane de foarte multi ani. Din copilarie. La 14 ani a vazut prima data cum se picteaza o biserica si a hotarat atunci ca asta va face. "M-au vrajit atmosfera, mirosul de culori, de var, borcanelele în care erau culorile...".


       Din acel moment nu mai putea fi atenta la slujba din biserica, ci îsi lua de acasa un teanc de hîrtiute si desena în tot timpul slujbei. Uneori uita hîrtiutele si lua din cele de la pomelnice. Desena neîncetat. S-a imprietenit cu pictorii de la biserica si le-a spus ca vrea sa învete mestesugul lor, le-a cerut sfaturi, i-a urmarit în timp ce lucrau. Ei au descurajat-o insa pe fetita firava spunandu-i ca aceasta este meserie pentru barbati, fiindca trebuie sa îndeplinesti anumite conditii : sa suporti înaltimea, sa poti lucra pe schele, sa cari galeti. Dar nimic n-a putut sa o clinteasca din hotarîrea ei. Continua sa deseneze aproape fara întrerupere, mergea la profesorii de la Scoala Populara de Arta din Bacau si le arata schitele. A învatat foarte multe si de la restauratori. Dar desenul era baza pentru ca se pregatea deja pentru facultate. "Desenam pîna mi se facea rana la degetul care tinea carbunele si urmarea hartia. Aveam o vointa atat de mare încît lucram pîna mi se toceau unghiile".


       A absolvit sectia de arta murala a Academiei de Arta din Bucuresti. Simte o necesitate spirituala sa picteze icoane, desi niciodata nu crede ca este îndeajuns de pregatita sufleteste pentru asta. "Icoana se lucreaza cu post, cu rugaciune. Duhovnicul meu m-a sfatuit a lucrez doar atat timp cît pot sa tin post negru.

Este foarte importanta atmosfera care se creeaza cînd te apuci de lucru: masa, pensulele fine, paleta restrînsa de culori dau o anumita sobrietate". Daniela Jurescu spune ca acesta este un domeniu în care nu se poate interveni foarte mult in partea artistica. Poti sa creezi în ceea ce priveste compozitia, dar canonul trebuie respectat cu strictete. "În chipul Mîntuitorului trebuie sa prinzi blîndetea, dar si mustrarea, în cel al Maicii Domnului puritatea si vîrsta, 16-17 ani.

Pe chipurile sfintilor trebuie sa se vada viata lor de asceti. Canonul îti impune rigoare coloristica, anatomica, rigoare a expresiilor. Spiritualizate, chipurile din icoane sînt expresii ale naturii umane restaurate, desavîrsite, îndumnezeite".


       Paul Evdokimov, in "Arta Icoanei. O teologie a frumusetii"(Ed. Meridiane, 1993), arata ca "o icoana nu poate cobori sub un anumit nivel artistic; acesta este minimul ei instrumental. Loc teologic, ea este si lauda, cînt, poezie in culori. Iconograful trebuie sa posede simtul culorilor, auzul consonantei muzicale a liniilor si formelor, o stapînire desavîrsita a mijloacelor care permit povestirea cerului. Deasupra acestui nivel se deschide nemarginitul viziunii inspirate. Cu toate acestea, nu icoana este cea frumoasa, ci Adevarul care coboara în ea si se învesmînteaza cu formele ei. Orice finit este, din punct de vedere matematic, raportul dintre doua infinituri. La fel, orice icoana se raporteaza la doua infinituri : lumina divina si spiritul uman".


Ana Barton, "Drumul catre icoana",

 articol aparut în Magazinul Flacara nr. 4/2000